Partidul Republican „Inima Moldovei” acuză poliția de persecutare a opoziției și îl cheamă la răspundere pe șeful IGP

Partidul Republican „Inima Moldovei” și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care autoritățile au reacționat la activitatea sa, solicitând clarificări privind acțiunile poliției. Acesta a transmis o serie de întrebări adresate șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, punând sub semnul întrebării deciziile luate în contextul perchezițiilor efectuate asupra membrilor partidului.

„Partidul Republican „Inima Moldovei” nu va tăcea! În ciuda faptului că șeful Poliției a încercat să ne facă recomandări, noi am hotărât să-l chemăm la răspundere. Trebuie să spună clar de ce până acum poliția nu a reacționat la solicitările noastre și nu a confirmat oficial că interceptările publicate în timpul perchezițiilor, care făceau referire la tranzacții bancare din Rusia, n-au legătură cu partidul sau cu membrii săi. De ce poliția se ocupă de a urmări și pedepsi pe cei care critică regimul?”, a întrebat Diana Rosipanu, purtătorul de cuvânt al partidului.

În plus, reprezentanții „Inimei Moldovei” au cerut explicații privind modul în care colegii lor au fost acuzați oficial de „discriminarea conducerii Republicii Moldova”, ceea ce ar putea indica o campanie de intimidare. Aceștia au mai adăugat că procurorii nu pot explica proveniența banilor, însă poliția a continuat să-și exercite puterea asupra opoziției.

„Noi nu ne victimizăm, ci luptăm pentru drepturile noastre. Într-un stat normal, atacurile la adresa partidelor politice ar trebui să fie considerate o amenințare la adresa democrației, dar aici pare că regimul vrea să-și mențină puterea prin teroare”, a concluzionat Rosipanu.

Șeful IGP nu a oferit nicio reacție publică.